Luni, 3 august, la ora 18.15, fiind în stare de ebrietate, un bărbat de 50 de ani, din comuna Horodniceni, a urcat în balconul casei, amplasat la etajul locuinței din satul Mihăiești, care era în construcție, s-a dezechilibrat și a căzut pe sol. Balconul casei nu avea balustradă.
Bărbatul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, în stare stabilă, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din verificările efectuate, a rezultat că sus numitul nu a fost victima vreunei infracțiuni și nici nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni.
Lasa un raspuns