Marți, 4 iunie, în jurul orei 14:00, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată direct de către M.B. în vârstă de 39 ani din com. Marginea, cu privire la faptul că soțul său I.B. de 45 ani a provocat scandal în familie.

M.B. locuiește în com. Marginea, împreună cu soțul ei și cu cei doi copii minori.

Astfel, marți, în jurul orelor 14:00, I.B., fiind în stare de ebrietate, a agresat-o fizic pe soția sa și a distrus luneta autoturismului care aparține acesteia.  M.B. a depus plângere prealabilă pentru infracțiunile de violență în familie și distrugere și a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Având în vedere aceste aspecte, la data de 4 iunie, s-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului pentru efectuarea demersurilor necesare emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, începând cu 4.06.2019, orele 15:30 până în data de 9.06.2019 orele 15:30.

În cadrul ordinului de protecție provizoriu au fost cuprinse următoarele: evacuarea temporară din locuință a lui I.B.; obligarea susnumitului de păstrare a unei distanțe minime de 100 de metri față de soție și copii, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod, cu victima.

I.B. și-a manifestat intenția de a locui temporar la domiciliul mamei sale din com. Marginea, cea din urmă fiind de acord cu primirea fiului său.

În cauză  se efectuează cercetări faţă de I.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „distrugere” cauza urmând a fi soluționată procedural de către Postul de Poliție Marginea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.