Un bărbat în vârstă de 35 de ani din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, a fost transportat la Spitalul Județean Suceava după ce a suferit mai multe leziuni în urma unei căzături de pe trotinetă.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 30 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, când A.C. a plecat de la domiciliu cu trotineta, cu intenția de a merge la un magazin din centrul satului. În cursul nopții, acesta a revenit acasă, însă fără trotineta cu care plecase, fapt observat ulterior de mama sa.

Dimineața următoare, femeia a constatat că fiul său prezenta leziuni vizibile la nivelul capului. Deși inițial a refuzat îngrijiri medicale, în jurul prânzului a fost chemată o ambulanță, care l-a transportat la spital. Bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral (TCC), fractură craniană (TCF) și traumatism la nivelul coloanei cervicale.

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.