Vineri, 29 aprilie, la ora 17:20, lucrătorii Poliţiei Orașului Frasin au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 de către Maricica H. de 35 ani, domiciliată în comuna Ostra, despre faptul că a fost agresată de către cumnatul ei.
Maricica H. locuiește împreună cu bunicul său în gospodăria acestuia din localitatea Ostra.
La data de 29.04.2022, în jurul amiezii, Maricica H. s-a deplasat la locuința surorii sale, Anișoara M. și a cumnatului Constantin M. de 33 ani unde a consumat băuturi alcoolice cu acesta.
Ulterior Maricica H. s-a întors la domiciliu, iar în jurul orelor 17:00 i-a invitat pe sora sa și cumnatul său până la ea să lămurească anumite aspecte despre o moștenire. În urma discuțiilor în contradictoriu, între Maricica H. și Constantin M. a izbucnit un conflict spontan, cel din urmă a lovit-o cu palma în zona capului pefemeie după care a îmbrâncit-o.
S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului conform Legii 217/2003 republicată, prin care s-a stabilit că nu există risc iminent, conform constatării rezultate prin prisma răspunsurilor oferite de victimă, iar apelanta s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
Persoana vătămată nu a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță la fața locului și a fost îndrumată să se prezinte la Serviciul de Medicnă Legală în vederea obținerii unui certificat medico-legal.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Poliției Orașului Frasin, pentru a se stabili împrejurările comiterii faptei, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, urmând a se dispune procedural.
Lasa un raspuns