Duminică, 1 decembrie, în jurul orei 20:55, M.R. de 36 ani din com. Pojorâta, în timp ce se deplasa cu un ATV de culoare roșie, neînmatriculat, pe strada denumită popular Handal Fundu Moldovei, spre DJ 175, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ocazie cu care a intrat în coliziune cu poarta de acces într-un imobilul, rezultând doar pagube materiale, după care și-a continuat deplasarea pe aceeași stradă intrând în coliziune cu gardul ce împrejmuia o altă casă, de asemenea rezultând doar pagube materiale.

Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la sediul Spitalului Mun. C-lung Moldovenesc în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În urma interogării bazei de date a Poliției Române s-a constatat faptul că M.R. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Totodată, s-a procedat la interogarea bazei de date a Poliției Române cu scopul identificării vehiculului ATV marca Gemax, constatându-se că nu figurează în baza de date ca fiind înmatriculat.

 În urma cercetărilor efectuate și a materialului probator administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a susnumitului.

În cauză a fost  întocmit dosar penal privind infracţiunile de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,  ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.