Luni, 27 aprilie, la ora 16:35, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a identificat pe raza comunei Putna ansamblul rutier format din autoutilitară şi remorcă care staţiona şi era încărcat cu material lemnos.
La faţa locului poliţiştii au identificat conducătorul auto, un localnic de 33 de ani, care nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă şi transport pentru materialul lemnos transportat în autoutilitară, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 8,81 m.c. lemn foc de esenţă fag.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar materialul lemnos, în valoare de 1.577,72 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Putna.
Lasa un raspuns