Marți, 19 noiembruie, la ora 07:18, D.U., din com. Dorna Arini, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că a găsit un muncitor decedat în curte.

Cu ocazia efectuării de verificări și a audierii lui D.U., în calitate de administrator al firmei din Dorna Arini, a rezultat că în dimineața de 19. noiembrie, în jurul orei 7.00, s-a deplasat în punctul de lucru al societății, unde l-a găsit pe M.T., de 61 ani, din municipiul Vatra Dornei, decedat lângă o pendulă folosită la tăierea lemnelor de foc. 

M.T. era angajat al societății de aproximativ un an, iar în dimineața de 19 noiembrie, în timp ce tăia niște lemne de foc la un utilaj denumit pendulă, bara pătrată de angrenaj valțuri i-a prins articolele de îmbrăcăminte pe care le-a înfășurat pe corp, până în zona gâtului. 

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei în cauză.

A fost anunțat CML Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.

S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.