Vineri, 20 martie, la ora 18:41, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe str. Spitalului din municipiul Rădăuți, sector de drum unde circulația este cu acces interzis, fiind sens unic din contrasens și ajuns la intersecție cu str. Gării, un localnic de 78 de ani nu a acordat prioritate autoturismului condus regulamentar de o femeie de 27 de ani din județul Ilfov, intrând în coliziune cu acesta. 

În urma impactului, biciclistul, ce nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, a fost proiectat pe carosabil suferind leziuni la un picior.

Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Ambii participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovat de producerea accidentului se face biciclistul care a circulat pe un sector de drum cu accesul interzis, nu a acordat prioritate autoturismului care circula regulamentar și nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.