Un bătrân din Aninoasa oferă o lecţie minunată de omenie. A donat toţi banii strânşi într-o viaţă, nu mai puţin de 10 mii de euro, Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel. Asta deşi bărbatul trăieşte în condiţii simple şi are o pensie modestă. Banii donaţi vor fi folosiţi, printre altele, pentru cumpărarea de incubatoare pentru nou-născuţi.

Ion Cârstoiu a muncit o viaţă întreagă ca şofer iar banii primiţi lună de lună i-a pus deoparte pentru zile negre. A reuşit să strângă astfel o mică avere.

Acum, la bătrâneţe şi-a dat seama că el nu are ce face cu atâţia bani.

„Mie, drept să va spun, am pensia asta micuţă. Îmi ajunge și am considerat ca banii ăștia dacă eu nu îi mai pot folosi, să îi folosească pentru sănătatea oamenilor”, a declarat Ion Cârstoiu .

Măcinat de gândul că în tinereţe a renunţat la copilul pe care urma să îl aibă cu iubita lui de la acea vreme, bătrânul de 72 de ani şi-a donat agoniseala de-o viaţă spitalului. Este felul lui de a repara greşeala trecutului.

„I-am zis „dă-l afară”. Am făcut rău și datorită acestui fapt am zis sa iau incubator pentru copiii nou născuți pentru a venit la viață. Am fost satisfacut, am plecat asa cu o inima implinita”, a mai declarat Ion Cârstoiu.

Vecinii au numai cuvinte de laudă la adresa bărbatului. Banii donaţi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea a două monitoare pentru terapie intensivă şi un incubator pentru secţia de neonatologie a spitalului.

Nu este prima oară când bătrânul sare în ajutorul celor nevoiaşi. În urmă cu cinci ani de zile, femeia cu care îşi împărţea viaţa a murit. De atunci, bătrânul are grijă şi de nepotul acesteia, un tânăr cu nevoi speciale.

 

 

Sursa: www.observator.tv

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.