Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret au intervenit sâmbătă, 28 octombrie, în jurul orei 8:00, cu 3 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit, din orașul Siret. În sprijinul salvatorilor au intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și unul de poliție.
Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea pompierilor, casa, construită din lemn și chirpici, cu învelitoare din azbociment, ardea generalizat, și exista pericolul de propagare la vecinătăți. Martorii aflați la fața locului au declarat că în interiorul locuinței s-ar afla surprins proprietarul.
Militarii au trecut la localizarea flăcărilor, concomitent cu pătrunderea în casă a unui echipaj (binom) de căutare/salvare. Ulterior, pompierii au evacuat trupul bărbatului, în vârstă de 80 de ani, care din nefericire era carbonizat.
Casa și bunurile din interior au ars, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Pereții portanți și acoperișul din azbociment s-au degradat.
Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor căzute din sistemul de încălzire (sobă metalică, fără acumulare de căldură).
Incendiul a fost lichidat la ora 10:50, iar pompierii au salvat casa învecinată și anexele gospodărești din apropiere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.