La 05.11.2025, în jurul orei 14.30, polițiștii din Milișăuți au fost sesizați despre un accident rutier produs în zona pieței agroalimentare.

S-a stabilit că H. M., din orașul Milișăuți, avea autoutilitara Mercedes Benz parcată pe acostamentul DN 2H, încărcată cu varză pentru vânzare. Autoturismul Opel Astra, condus de Z. F., din comuna Durnești, județul Botoșani, a derapat pe carosabilul umed și a acroșat autoutilitara. În urma impactului, autoutilitara a ricoșat în gardul unei societăți comerciale din zonă, fiind avariate ambele vehicule și o porțiune de aproximativ doi metri din gard.

Z. F. a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost sancționat contravențional pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au testat-o și pe H. M., rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a declarat că nu a condus autoutilitara înainte de producerea accidentului și că vehiculul era parcat din data de 03.11.2025, ora 08.00. H. M. a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.