Un colț de rai

În ziua de azi, creștinismul urmează panta descendentă a spiritualității întregii populații, deoarece din ce în ce mai puțini cetățeni înțeleg cum funcționează societatea în care trăiesc. Este evident că persoanele care fac cortegii la moaște și pelerinaje la mânăstiri pentru a primi ceva, indiferent dacă speranță sau 3 sarmale, sunt persoane rătăcite de credință care spera să primească de pomană ceea ce nu merită prin fapte. Întâlnim persoane care și-au adaptat credința după convingerile lor de viață, așa că preferă să plătească acatiste și slujbe la biserici, dar trântesc ușa în nasul unui amărât înghețat care cere o bucată de pâine. Găsim oameni foarte bogați care fac pomeni grandioase cu mii de invitați, dar care n-au dat niciodată un leu pentru un copil handicapat. Toți aceștia se ascund în spatele statutului, care deși și-a pierdut mai toate apanajele totalitare, a rămas cu toate datoriile. Lumea, cât e ea de mare, începe cu noi. Fiecare dintre noi poate schimba ceva în viața proprie, ceva aparent minor, dar colosal ca efect dacă din exemplul nostru alți oameni se vor inspira și for efectua aceeași schimbare minoră. O pildă religioasă citită mult prea de mult ca să-mi amintesc unde, vorbește despre importanța darului, ca măsură de caracter a omului. Astfel, se spune că un boier și sărăcanul unui sat au murit în acelaș timp și s-au întâlnit înaintea Sf Petru, la judecată. Boierul, ctitor de biserică, cu danii bogate la mânăstiri și sobor de preoți la îngropăciune era foarte sigur pe el că va intra în rai, iar calicul era convins că murind fără spovedanie și lumânare va fi alungat. Ajunși în fața Sfântului, Petru s-a ridicat în fața lor, a pașit în fața calicului, i s-a închinat și l-a condus spre Poartă, mulțumindu-i. S-a întors apoi, s-a uitat la boier încruntat și l-a gonit spre Iad. Boierul s-a înfuriat cerând explicații pentru această judecată eronată după părerea lui. Sf Petru i-a explicat că toate daniile și pomenile nu au fost decât plăți pentru propria fală drept pentru care nu are loc in rai. Și ce-a făcut calicul să merite raiul, a intrebat boierul furios? Grădina Raiului, i-a explicat Pescarul, este o grădină a binelui, fiecare faptă bună înseamnă un nou copac, fiecare fărămitură de pită ruptă de la foamea proprie și dăruită unui suflet, devine o floare pe pajiștile raiului. Calicul care a trecut în fața ta l-a îndatorat pe Dumnezeu căci faptele sale au sădit o pădure și au umplut de flori multe pajiști. Cine dacă nu el merită să locuiască acolo? Dacă ne oprim măcar o secundă din lamentațiile noastre, din vânătoarea hulpavă după averi și putere și din eterna noastră nemulțumire, vom descoperi cu mirare că există oameni mult mai nefericiți ca noi. Din puținul nostru există mereu ceva ce nouă nu ne mai trebuie dar lucrul respectiv este un vis imposibil pentru altcineva. O carte, un zâmbet, o jucărie sau o mângâiere… flori pe pajistea unde sperăm să merităm să ajungem.