Radu Cezar Aurelian, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Rădăuți, a fost găsit de către Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese administrativ.

Printr-un comunicat emis de ANI este precizat că în perioada exercitării mandatului de consilier local, Radu Cezar Aurelian a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local a municipiului Rădăuți din data de 28 noiembrie 2013 privind Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al UAT – Municipiul Rădăuți și modificarea listei obiectivelor de investiții pentru anul 2013, hotărâre prin care i-a fost repartizată suma de 1.131.247 lei Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian” Rădăuți, al cărui director medical este.

De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe a votat atât proiectul referitor la aprobarea modificării și completării statului de funcții al spitalului cât și proiectul de hotărâre privind aprobarea casării mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar ce aparțin Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian” din Rădăuți.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001 și art. 75 şi art. 77, alin. (1)  şi (2) din Legea 393/2004.

Ungureanu Viorel, fost consilier local în cadrul Consiliulul Local al comunei Dorna Candrenilor, în perioada exercitării mandatului de consilier local, prin funcția sa de administrator și calitatea de asociat unic la S.C. Vicusor Serv S.R.L., a încheiat cu Primăria comunei Dorna Candrenilor, la data de 14 noiembrie 2013, un contract de prestări servicii masă lemnoasă, în valoare totală de 3.921,24 lei.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Prevederi legale încălcate de cei doi

Art. 46, alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia „Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispozițiilor alin. 1 sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanța de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată”.

Art. 75, lit. b), c), e) şi f) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […];  orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia; o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri ; […]; orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora; o asociație sau fundație din care fac parte”.

Art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă”.

Art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „consilierii locali […] care au […] calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale, nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul (…) alesului local. Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.