Miercuri, 13 aprilie, în jurul orei 20:00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au depistat în trafic, pe raza localităţii Brodina, un autoturism marca Audi A6, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă.       

DSC_0039Șoferul autoturismului a refuzat să oprească la semnalele regulamentare efectuate de polițiștii de frontieră, fapt pentru care oamenii legii au pornit în urmărirea maşinii, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare.

Cu toate acestea,  şoferul şi-a continuat deplasarea în mare viteză spre localitatea Falcău, iar, după o urmărire de aproximativ 6 km, acesta a pierdut controlul volanului, a lovit un alt autoturism aflat în trafic, după care s-a oprit cu maşina în şanţul de pe marginea drumului, apoi a fugit de la faţa locului.

Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru a verifica starea şoferului maşinii lovite, totodată fiind anunţată Poliţia Rutieră despre eveniment.  Șoferul a necesitat transportul la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu contuzie umăr stâng, fiind în afara oricărui pericol.

În timpul percheziției mașinii abandonate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că aceasta era plină cu ţigări de provenienţă ucraineană, iar după ce a fost condusă la sediul poliţiei de frontieră, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 5.990 pachete ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană. Țigările, în valoare de aproximativ 60.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

În timpul verificărilor s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturismul marca Audi A6 aparține unei alte mașini, fapt pentru care în cauză se mai efectuează cercetări şi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.