Un tânăr egiptean, a încercat să intre în țară, prin Vama Siret, cu un pașaport fals. Drept urmare egipteanul este cercetat de polițiștii de frontieră pentru tentativă de intrare în țară prin trecere ilegală și uz de fals în înscrisuri oficiale.

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat, în P.T.F. Siret, un cetăţean egiptean de 22 de ani care încerca să între în România cu un permis de şedere, eliberat de către autorităţile italiene, fals. Ieri, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, a fost depistat într-un autocar marca Van-Hool, care circula pe ruta Kiev-Atena, cetățeanul egiptean Bassiouny M., de 22 de ani.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în România, la controlul de frontieră, cetăţeanul egiptean a prezentat lucrătorilor noştri, pe lângă alte documente şi un permis de şedere eliberat de către autorităţile italiene, cu valabilitate până în anul 2015. Poliţiştii de frontieră au observat că permisului de şedere nu întruneşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, drept urmare s-a făcut o examinare detaliată a acestuia cu aparatura din dotare. În urma controlului, s-a constatat că permisul de şedere este un fals total, fapt pentru care documentul în cauză a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

Cetăţeanul egiptean a declarat că a primit documentul de la o cunoştinţă din Italia, la care şi intenţiona să ajungă pentru a cumpăra mai multe bunuri. Drept urmare, Bassiouny M., de 22 de ani, este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru tentativă de intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, uz de fals şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.