Vineri, 1 noiembrie, la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera, a avut lansarea primului volum de proză scurtă al scriitoarei Lăcrămioara M. Andrei.

Scriitoarea Lăcrămioara Andrei, mai cunoscută ca bibliotecară la Colegiul Național Mihai Eminescu din Suceava și originară din Mândrești, a strâns în volumul “În căutarea firului de iarbă” 13 proze scurte, care fac trimitere la universul satului ancestral și la copilăria autoarei. Fiecare scurtă scriere se constituie într-o frescă extrem de complicată în simplitatea ei, de parcă autoarea nu ar delimita decât rama și pânza albă pe care să ne putem reprezenta propriile amintiri.

Sala s-a dovedit foarte mică pentru toți cei care au dorit să fie de față. Directorul bibliotecii a deschis festivitatea, lăsând-o pe adjuncta sa, Anda Muntean, să facă prezentările. Au luat cuvântul prof.univ.dr. Olimpia Mitric, scriitorul Ion Drăgușanul, profesoarele Maria Căruntu, Felicia Vranău și eleva Ana Scripliuc. În încheiere, foarte marcată de emoție, Lăcrămioara Andrei a împărtășit celor prezenți câteva dintre motivele care au motivat-o să scrie această carte.

Am reținut pentru dumneavoastră un pasaj din prezentarea făcută cărții de scriitorul Ion Drăgușanul, care a spus că autoarea a găsit metafora perfectă pentru a descrie, în această lume dezrădăcinată, valoarea perenității neamului nostru în regăsirea firului de iarbă natal, mutând cumva realitatea, prezentul, undeva dincolo de orizontul imediat. Cartea se adresează atât celor care au amintiri legate de viața la țară, cât și copiilor de la oraș, care nu-și pot închipui universul vieții în armonie cu natura.

DSC03725 DSC03727 DSC03729 DSC03730 DSC03741 DSC03745 DSC03747

Cristian Tonolla

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.