Ionuț Câmpean, căpitan în cadrul Jandarmeriei Sibiu, a murit miercuri de COVID-19, la o săptămână de la infectarea cu coronavirus. Bărbatul avea 43 de ani și era internat la Spitalul Județean Sibiu din 23 octombrie. În urmă cu trei zile bărbatul publica un mesaj despre cât de grea este lupta cu această boală. „Protejați-vă cât puteți. Eu lupt de 5 zile și n-am câștigat nimic încă în lupta cu boala!”, potrivit Turnul Sfatului.

Potrivit autorităților acesta a fost internat în data de 23 octombrie, prin UPU, pe secția de Boli Infecțioase, dar deși i s-a administrat tratament conform protocolului, evoluția a fost una nefavorabilă, plămânii fiindu-i grav afectați. Aseară, din păcate, a suferit un stop cardio-respirator care nu a mai putut fi resuscitat.

„O boală mai grea ca acest COVID cred că doar tratamentul de cancer îl întrece. Este o luptă groaznică. Protejați-vă cât puteți. Eu lupt de 5 zile și n-am câștigat nimic încă în lupta cu boala!”, scria jandarmul, în urmă cu 3 zile, pe pagina sa de Facebook.

Însă, înainte de îmbolnăvire, mesajele publicate pe rețeaua socială erau împotriva măsurilor de protecție. Ionuț Câmpean spunea despre cei care au COVID că sunt plătiți să afirme că au boala și promova mesaje anti-mască.

sursa: www.digi24.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.