Un copil în vârstă de 2 ani și 6 luni a ajuns la spital cu traumatism cranio cerebral, după ce fiind lăsat nesupravegheat, a căzut în curtea locuinței.

Sergiu D. se afla la bunica sa din comuna Hânțești și se juca în curte alături de sora sa. Femeia i-a lăsat pe cei doi copii să se joace și a plecat în bucătărie, pentru a le face de mâncare.  În scurt timp aceasta a auzit cum nepotul ei a început să plângă, iar când a ieșit afară  a constatat că acesta a căzut de pe treptele unei case aflate în construcție, amplasată în curtea locuinței.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță care l-a transportat pe copil la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, pentru investigații amănunțite.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.