Asociația eLiberare anunță deschiderea unui nou Centru de Informare și Asistență în Detectarea și Notificarea Cazurilor de Trafic de Persoane din România, de această dată la Suceava. Inaugurarea centrului va avea loc joi, 14 iulie 2022, și marchează continuarea activității susținute de prevenire a traficului de persoane și de conștientizare a rolului fiecărui cetățean în diminuarea amplorii fenomenului.
Totodată, centrul de la Suceava este înființat cu sprijinul ActionAid International și va funcționa ca linie de legătură directă între cetățeni, potențialele victime și autorități, acoperind nevoile specifice din județele Suceava, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Vaslui și Botoșani.
Provocarea pe care România continuă să o aibă este numărul mic de cazuri de trafic de persoane identificate și raportate, comparativ cu situația estimată de organizațiile internaționale. Exploatarea, de cele mai multe ori, se petrece chiar în văzul lumii, de aceea, împreună ca și organizație, credem că rolul de a notifica suspiciunile de trafic revine fiecărui cetățean în parte.
Prin intermediul Centrului de Informare și Asistență se vor derula sesiuni de capacitare a diferiților actori formali și informali (asistenți sociali, personal medical, polițiști, preoți, profesori, consilieri școlari, persoane care lucrează în dezvoltare comunitară) pentru a ajuta în detectarea și notificarea timpurie a cazurilor de trafic de persoane și de asemenea.
„Suntem bucuroși de colaborarea pe plan local cu instituții ce au atribuții pe linia prevenirii și combaterii traficului de persoane și contăm unii pe alții în diminuarea fenomenului. Prin deschiderea acestui Centru în Suceava vom încerca să oferim întregii comunități, instrumente care să fie puse în aplicare pe deplin pentru a ne asigura că nicio victimă nu rămâne invizibilă“ a declarat Vlad – Florin Tudosă, coordonatorul Regional N-E eLiberare.
Lasa un raspuns