Un medic oftalmolog din California a povestit că o pacientă care venise la control cu dureri avea 23 de lentile de contact. „În aproape 20 de ani de practică, nu mai văzusem niciodată așa ceva„, a spus medicul.

Katerina Kurteeva, medic oftalmolog în Newport Beach, California, a povestit pentru Insider că este vorba despre o pacientă în vârstă de 70 de ani care a venit la cabinet plângând de durere. La examenul inițial, ea nu a putut vedea nimic.

Pacienta nu mai venise la control de doi ani. Deși vederea îi era încețoșată, problema cea mare era durerea. Femeia acuza că are ceva în ochi dar că nu știa ce, notează digi24.ro.

Inițial, medicul s-a gândit la că pacienta putea avea o bucată de lentilă de contact spartă, o zgârietură pe cornee, o infecție, o geană sau urme de la produse cosmetice. După mai multe investigații în urma cărora niciuna din aceste teorii nu s-a adeverit, oftalmologul a observat marginile mai multor lentile de contact, lipite una de alta. Le-a extras și când le-a scos pe toate a observat că era vorba de 23.

Medicul a filmat intervenția, iar imaginile au devenit virale. În acest context, oftalmologul a atras atenția cu privire la condițiile în care se folosesc lentilele de contact și a reluat sfaturile pentru cei care recurg la ele.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.