Un polițist din Botoșani a fost reținut de colegii lui, după ce s-a aflat că ar fi vândut informații secrete dintr-o anchetă penală unui jurnalist, dar și că a luat bani de la un urmărit penal, relatează Digi24. Bărbatul este acuzat de corupție, abuz în serviciu și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și riscă ani grei de închisoare.

Bărbatul lucra ca agent de poliție în cadrul I.P.J. Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale. În cazul informațiilor secrete divulgate în presă, ancheta penală, spun procurorii, ar fi fost periclitată.

„În perioada noiembrie 2022 – mai 2023, agentul de poliție a furnizat unui jurnalist de la o publicație locală, informații secrete de serviciu sau nepublice, informații care, ulterior, au fost publicate în articole de presă, fiind afectate interesele și activitatea I.P.J. Botoșani”, se arată în comunicatul Direcției Generale Anticorupție.

În aceeași perioadă, spun anchetatorii, același polițist i-a divulgat unei alte persoane faptul că este cercetată în cadrul mai multor dosare penale ce se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. În plus, în ianuarie 2023, bărbatul ar fi luat mită pentru a divulga informații dintr-un alt dosar.

„A acceptat promisiunea de dare de mită făcută de către o persoană fără calitate specială, suspect în cauză, care i-a oferit o sumă de bani, cu privire la cercetările unei fapte de natură penală, respectiv furtul unui telefon mobil pe care aceasta a sesizat-o. Din cercetări a rezultat faptul că, în aceste împrejurări, agentul de poliție nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu”, se arată în comunicatul de presă transmis de DGA.

Pentru a aduna probe la dosar, marți, polițiștii au făcut 3 percheziții: una în biroul agentului din sediul Poliției Municipiului Botoșani, Biroul de Investigații Criminale, și două la locuințele bărbatului.

„Față de agentul de poliție judiciară s-a mai reținut în sarcina sa faptul că, în calitate de agent de poliție judiciară, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, procurându-le astfel unor persoane beneficii nepatrimoniale reprezentate prin eludarea răspunderii penale și contravenționale. În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală cu privire la activitatea infracțională a altor două persoane, fără calitate specială, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită”, transmit anchetatorii.

După ce a fost dusa la audieri, polițistul a fost reținut 24 de ore. Bărbatul este acuzat de corupție, abuz în serviciu și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și va fi dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.