Discuțiile cu aleșii locali după o analiză atentă a problemelor de la Termica s-a ajuns la concluzia că efortul financiar al Primăriei va rămâne aproximativ la fel cu cel de la nivelul anului 2015.
”Se știe ca a fost declarată câștigătoare firma Thermonet. Am avut discuții și în această săptămână cu reprezentanții firmei , astfel încât de pe 15 octombrie să poată intra să operze efectiv. De asemenea am avut discuții să fie pregătiți dacă va fi nevoie ca de la mijlocul acestei luni să de-a căldură în casele sucevenilor. Sigur acest lucru îl vom stabili funcșie de vremea de afară.
Vom păstra prețul de 185 lei/gigacalorie și funcție de cum evoluează lucrurile vom mai discuta aceste aspecte. Sigur nu putem să ne spălăm pe mâini chiar dacă astăzi este un operator privat acolo trebuie să facem echipă cu el în așa fel încât să păstrăm numărul de abonați. Tocmai de aceea după ce vom semna acest contract, dacă va fi aprobat și sper să fie aprobat în Consiliul Local, vom avea o discvuție cu asociațiile de proprietari în prezența reprezentanților firmei Thermonet,în așa fel încât să dăm încredere și stabilitate în ceea ce înseamnă furnizarea de apă caldă și căldură în iarna 2015-2016 , și mai mult decât atât disponibilitatea maximă a noului operator de a da curs solicitărilor venite de la consumatorii finali, de la cei care stau la aprtamente”, a declarat Lungu.
În contextul în care acest proiect va fi aprobat de consilierii locali suceveni vor urma discuții cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Suceava.
”Prin discuțiile cu asociațiile de proprietari trebuie să-i convingem pe oameni că schimbându-se operatorul vor avea parte de mai multă operativitate din partea acestuia. Operatorul va veni la solicitările lor , va încerca să rezolve problemele pe care le sesizează oamenii și nu-s puține. Iar ținta finală este ca acest operator, având în vedere faptul că are un contract pe 20 de ani și posibilitatea de prelungire pe alți 10, să ajungă în final să colaboreze cu proprietarii pe casa scării în așa fel încât să putem face acele contorizări individuale”, a mai adăugat Lungu.
Lasa un raspuns