Luni, 18 noiembrie, în jurul orei 7.30, un echipaj din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, a interceptat pe DJ 209 G, strada Calea Bucovinei, autoturismul marca VW Golf de culoare gri, care circula din direcția comuna Straja spre centrul orașului Vicovu de Sus, cu privire la care existau date că transportă țigarete de contrabandă.

S-a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru autovehiculul sus-menționat, conducătorul auto conformându-se și oprind pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 65 de ani din municipiul Rădăuți.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului marca VW Golf, în interiorul acestuia a fost identificată cantitatea de 2.980 pachete de țigarete marca Malboro, fără mărci fiscale. 

La 18.11.2019, față de suspect s-a dispus luarea măsurii reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la 19.11.2019 să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, cu propunerea luării măsurii preventive a controlului judiciar.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”contrabandă”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.