Vineri, 23 februarie, în jurul orei 10.35, în timp ce se deplasa pe aleea care face legătura între strada Universității și Aleea Saturn din municipiul Suceava, o localnică de 76 de ani a fost surprinsă și accidentată de un autoturism care efectua manevra de mers înapoi și al cărui conducător auto, după impact, a părăsit locul faptei.

Victima a suferit leziuni ușoare, fiind transportată de o rudă la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei, identificarea autoturismului și a conducătorului auto implicat în accident.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.