Duminică, 26 martie, în jurul orei 13.22, lucrătorii din cadrul SPR 14 Vama, au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, pe raza comunei Moldovița, s-a produs un accident rutier, fără victime.

Cu ocazia deplasării la fața locului, s-au constatat următoarele:

La data de 26.03.2023 un bprbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Moldovița, a condus autoturismul  pe raza comunei Moldovița, DJ176, având direcția Moldovița către Vatra Moldoviței, iar la iesirea din comună, a pierdut controlul volanului, lovind un parapet de pe marginea drumului.

Acesta se afla singur în autoturism la momentul producerii accidentului.

La fata locului au intervenit si lucrătorii din cadrul I.S.U. Câmpulung Moldovenesc, soferul declarând faptul că nu dorește acordare de îngrijiri medicale.

 Întrucât coducătorul autoturismului implicat emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia, aparatul indicând o concentrație alcoolică de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testului cu efectuat cu aparatul etilotest.

Șoferul a fost condus la spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge la interval de o oră una de cealaltă, prima la ora 14.40, cu respectarea prevedrilor legale, în vederea stabilirii cu exactitate a  îmbibației alcoolice din sânge.

În cauză a fost  întocmit dosar penal privind infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.