Vineri, 29 mai, a.c., ora 15.10, pe DN 17B, pe raza localității Sunători, comuna Dorna-Arini, Ș. Alin, de 40 ani, domiciliat în com. Bascov, jud. Argeș, în timp ce conducea autoutilitara marca Volvo încărcată cu apă minerală, a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara marca VW Transporter condusă de Ș. Adrian, de 55 ani, din municipiul Vatra Dornei, care rula pe contrasens, după ce a trecut de curbă, neputând evita impactul cu acesta.

            Nu au rezultat victime omenești.

           Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto implicați în accidental de circulație, la conducătorul auto Ș. Alin, a rezultat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat iar la conducătorul auto Ș. Adrian, a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, relatând verbal faptul că a consumat pe parcursul zilei băuturi alcoolice, respectiv palincă, acesta fiind condus la Spitalul municipal Vatra-Dornei, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

             În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.