Vineri, 13 ianuarie 2023, la ora 23:26, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că a avut loc un eveniment rutier.

S-a stabilit că în jurul orei 23.24, Alexandru C. a condus autoturismul marca Land Rover pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei din direcția Dorna Candrenilor – Vatra Dornei. La un moment dat, pe fondul neatenției și al consumului de alcool acesta nu s-a încadrat corespunzător la intrarea în stația peco Socar și a intrat în coliziune cu un stâlp metalic.

Totodată s-a stabilit că în momentul producerii accidentului, în autoturism s-a aflat doar șoferul, care, la sosirea echipajului de poliție a trecut pe scaunul pasagerului din dreapta față.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, acesta indicând o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma producerii accidentului rutier nu au rezultat victime omenești.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.