Sâmbătă, 18 iunie, a.c., la ora 09.36, Poliția Municipiului Suceava a fost anunțată prin 112 despre faptul că pe DJ 208 D, pe raza localității Mitocu Dragomirnei, s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul unei persoane.

Dan Poenaru (49 de ani), din satul Slobozia, comuna Zvoriștea, a condus autoturismul Volkswagen pe DJ 208D, pe raza localității Mitocu Dragomirmei, când a ajuns la intersecția cu aleea ce duce spre iazul „Lipoveni”, l-a surprins și accidentat pe Dumitru G. (84 de ani), din municipiul Suceava, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat și fără să se asigure.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul lui Dumitru G. al cărui cadavru a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dan Poenaru a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Suceava. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.   

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.