Duminică, 22 septembrie, la ora 02:50, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către personalul medical al SMURD Suceava despre faptul că un bărbat în vârstă de 51 de ani este decedat la locuinţa sa din municipiul Suceava, de pe strada Mărăşeşti.
Sâmbătă seara, în intervalul 21.00-22:00, în prezenţa concubinei sale, D. N. a consumat cantitatea de 0,5 litri de alcool etilic de 96 grade, iar apoi s-a aşezat pe pat pentru a se odihni. În jurul orei 02:30, după ce a observat că D. N. era în stare de inconştienţă, femeia a solicitat intervenţia ambulanţei. Echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului a constatat că acesta era deja decedat.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Suceava pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzei decesului
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns