La 13.09.2019 ora 20.18, Poliția Mun. Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către Z. Ion de 50 ani din Suceava despre faptul că a fost agresat de către soția lui Z. Rodica de 51 ani, în interiorul locuinței.

A fost identificat Z.Ion care a relatat verbal faptul că în timp ce se afla la domiciliul său împreună cu soția, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a acestora, a izbucnit un conflict care a degenerat, în sensul că soția l-a lovit cu un băț de lemn pe apelant în zona frontală și a antebrațului stâng, provocându-i leziuni.

La fața locului a fost solicitată o ambulanță în vederea acordărilor de îngrijiri medicale victimei, fiind diagnosticat preliminar cu ”TCF și hematom membru superior stâng”, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații, întrucât este cunoscut și cu alte afecțiuni.

     Cu ocazia verificărilor efectuate polițiștii au completat Formularul de Evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, însă aceasta nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de soția sa Z. Rodica și nu a dorit să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, fiindu-i înmânat în acest sens o cerere pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

A fost întocmit procesul-verbal de constatare cu privire la aspectele sesizate și constatate, cercetările urmând a fi continuate de către Poliția Mun. Suceava – Compartimentul Proximitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.