Joi, 19 noiembrie, în jurul orelor 15:05, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Gheorghe Doja din localitate, autoturismul condus de un localnic de 65 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns