Luni, 31 august, lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin SNUAU 112 de către SAJ Gura Humorului cu privire la faptul că o persoană a decedat la o locuință de pe raza comunei Mănăstirea Humorului.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că 31.08.2020, L.D., de 40 ani, din municipiul Suceava, angajat al unei firme, s-a prezentat la o locuință din satul și comuna Mănăstirea Humorului, str. Ciprian Porumbescu, ca urmare a unei solicitări pentru a presta un serviciu de dezinsecție, respectiv deratizarea unor cuiburi de viespi.
Bărbatul a fost însoțit de o femeie cea care are grijă de locuința în cauză, aceasta precizând că L.D. a luat din autoturismul său o mască și o pompă de stropit și s-a deplasat în spate locuinței, unde se aflau respectivele cuiburi.
Bărbatul a fost înțepat de o viespe, iar după câteva momente s-a prăbușit la pământ, motiv pentru care a solicitat prin SNUAU 112 intervenția unui echipaj al ambulanței. Au fost efectuate manevre de resuscitare timp de aproximativ 40 de minute, fiind constatat ulterior decesul.
La fața locului s-a deplasat un reprezentant al firmei angajatoare, în prezența căruia au fost ridicate pompa de stropit cu acumulator și o mască de protecție cu două filtre de aer.
În cauză a fost sesizat I.T.M. Suceava și D.S.P Suceava,.
La fața locului s-a deplasat un lucrător din cadrul DSVSA Suceava, care în urma controlului efectuat asupra produselor folosite pentru dezinsecție de către L.D. nu a constatat nereguli.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă”, ,,neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.