Marți, 1 august, în jurul orei 23.15, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama, desfășurând activități specifice de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza comunei Frumosu în cadrul Acțiunii Blocada, în proximitatea Drumului Județean 176, au observat că un autoturism al cărui conducător a oprit imediat pe partea dreaptă a drumului public la vederea lucrătorilor de poliție, la o distanță de aproximativ 10 metri de aceștia.
Polițiștii s-au deplasat spre autovehicul, identificând pe conducătorul auto de 31 ani, din comuna Frumosu.
În cadrul activităților efectuate s-a constatat faptul că șoferul emana halenă alcoolică, astfel că s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcooltest din dotare, valoarea arătată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre bilogice de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
Lasa un raspuns