În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 00.05, Poliția din Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de N. Gheorghe Cosmin, din Capu Codrului, că și-a agresat bunica.

Polițiștii deplasați de urgență la fața locului au descoperit  că femeia, în vârstă de 68 de ani, decedase în urma loviturilor primite.

N. Gheorghe Cosmin, de 21 ani, locuia în aceeași curte cu bunica sa, Ș. Eugenia, în vârstă de 68 ani, părinții acestuia aflându-se la lucru în străinătate. Tânărul le-a spus polițiștilor că suferă de depresie și se află sub sub tratament medicamentos.

Vineri seara, fără un motiv anume, N. Gheorghe Cosmin a pătruns în camera în care dormea bunica sa și a lovit-o cu mare putere, de mai multe ori, până femeia a murit. Tânărul a sunat apoi la 112, le-a spus operatorilor de serviciu ce a făcut și a cerut să vină poliția.

În urma cercetărilor efectuate, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului N. Gheorghe Cosmin pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Tânărul a fost prezentat sâmbătă  Tribunalului Suceava , iar judecătorul de drepturi și libertăți și-a însușit propunerea și a dispus internarea medicală provizorie a inculpatului.  Tânărul a fost internat la Spitalul Județean Suceava – secția Psihiatrie Burdujeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.