Luni, 28 octombrie, la orele 11.00, lucrătorii Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier au fost sesizați de către lucrători din cadrul Poliției comunei Arbore despre faptul că pe DJ 178, pe raza comunei Arbore, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La data de 28.10.2024, în jurul orei 10.45, P. Vasile, din localitatea Arbore  se deplasa cu bicicleta pe raza localității de domiciliu, iar la un moment dat a fost acroșat de un autovehicul.

Ulterior, în urma investigațiilor efectuate, vehiculul a fost  identificat în trafic, în scurt timp, de către echipajul de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, la voln fiind identificat D. Cătălin.

În urma impactului biciclistul a suferit leziuni ușoare, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În baza sesizării, echipa operativă constituită la nivelul Poliției Municipiului Rădăuți, s-a deplasat la locul faptei, iar în urma verificărilor efectuate și a discuțiilor purtate cu persoana vătămată, s-au stabilit următoarele: 

La data de 28.10.2024, în jurul orelor 10:39, în timp ce P. Vasile în vârstă de 18 ani, se deplasa în calitate de biciclist, pe DJ 178, în afara localității Arbore, jud. Suceava, având direcția de deplasare dinspre comuna Burla către centrul comunei Arbore, la un moment dat, acesta s-a angajat în efectuarea manvrei de depășire a unui autoturism, condus de D. Cătălin, care circula în fața sa, ocazie cu care, din cauza vitezei excesive, s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă în șantul din partea stângă a sensului său de deplasare, fără e exista vreun contact între bicicletă si autoturismul sus menționat.

 În urma evenimentului rutier, P. Vasile a suferit leziuni corporale și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale, fiindu-i stabilit diagnosticul: traumatism membru inferior drept-rănit ușor.

P. Vasile a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.