Joi, 11 aprilie 2019, în jurul orei 07.45, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 178D din orașul Cajvana, un localnic de 20 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe trotuar, accidentând un minor de 7 ani, din localitate, după care și-a continuat deplasarea, fiind ulterior identificat de polițiști.

Potrivit IPJ Suceava, victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 20 de ani deține permis de conducere italian suspendat pe teritoriul României, pentru perioada 24.01.2019-23.04.2019, iar autoturismul aparține unui bărbat din orașul Cajvana.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce pe teritoriul României”, conducătorul auto fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat unității de parchet competente în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.