Joi, 12 noiembrie, la ora 17:49, lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, de către A.T., din comuna Frumosu, cu privire la faptul că soțul său, T.Ț., de 29 ani, a suferit leziuni în urma unui accident de muncă.
Apelanta a fost contactată telefonic, ocazie cu care a relatat faptul că soțul ei, în prezent se află la Spitalul Județean de Urgență Suceava, iar jurul orei 12:30, E.N. din aceeași localitate, coleg de muncă cu soțul său, i-a comunicat că în timp ce se aflau pe raza satului Prisaca Dornei, com. Vama și efectuau activități de fasonare a materialului lemnos, un vârf al unui arbore l-a lovit în zona capului, cauzându-i leziuni. De asemenea, i-a comunicat că l-a transportat personal la Spitalul mun. Campulung Moldovenesc în vederea efectuării unor investigații de specialitate.
A.T. a purtat o discuție cu soțul său, însă acesta era confuz, neputând da detalii cu privire la modul de producere al evenimentului.
Totodată, aceasta a declarat ca nu cunoaște societatea și administratorul firmei la care lucra T.Ț., fără forme legale, ca fasonator.
Cu ocazia investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că în jurul orei 12:40, personalul din cadrul UPU Câmpulung Moldovenesc a informat lucrătorii de poliție despre faptul că E.N. și S.I,, l-au adus pe T.Ț., care a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, cei doi declarând că l-au identificat căzut dintr-un atelaj hipo pe zona numită popular Drumul Dealului de pe raza satului Deia, com. Frumosu.
La Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc s-au deplasat lucrători din cadrul compartimentului rutier C-lung. Moldovenesc care, în urma discuțiilor avute cu numiții E.N. și S.I., au stabilit faptul că în cauza de față nu este vorba despre comiterea unui accident rutier, cei doi declarând că l-au identificat căzut dintr-un atelaj hipo pe zona numita popular Drumul Dealului de pe raza satului Deia, comuna Frumosu, sens în care s-a întocmit un proces verbal cu relatările celor doi, semnat de E.N. și S.I..
T.Ț. a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se continua cercetările pentru clarificarea situației de fapt și a se dispune procedural.
Lasa un raspuns