Duminică, 7 aprilie, în jurul orei 18.00, în timp ce conducea mopedul pe raza comunei Iacobeni, un localnic de 21 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu pietriş, a derapat și s-a răsturnat, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliţiei, fiind identificat ulterior la domiciliu.

Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea unui minor de 8 ani din comuna Iacobeni, pasager pe moped, care, inițial, a fost transportat de conducătorul mopedului la domiciliul unor rude, acestea solicitând o ambulanță pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar mopedul nu este înregistrat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „punerea în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice” şi „părăsirea locului accidentului”, tânărul de 21 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava,  urmând ca, luni, 8 aprilie să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru stabilirea unor măsuri preventive.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.