Luni, 15 septembrie, în jurul orei 00:40, o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a oprit pentru control pe DC 28A din comuna Capu Câmpului, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Valea Moldovei.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are permisul de conducere suspendat din data de 14 septembrie 2019, ca urmare a săvârșirii unei contravenții la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.