Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinței părinților săi, din orașul Vicovu de Sus, miercuri, 1 mai, în jurul orei 18:00.

Trupul neînsuflețit a fost găsit de o mătușă, care a dus un cal la adăpost. Potrivit acesteia, tânărul nu avea vreun motiv serios de supărare ci doar s-a certat cu o concubină a sa cu care locuia de circa o lună.

Medicii deplasați la fața locului au încercat timp de o oră să resusciteze victima, fără ca aceasta să răspundă la manevre. La examinarea sumară a cadavrului s-a constatat că nu prezintă urme de violență.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

A fost întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”, care va fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.