Miercuri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul SPR3 Marginea au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la comiterea unui furt pe raza comunei Dornești.

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii s-au deplasat la locul indicat de apelant, unde l-au identificat pe un bărbat de 58 ani, din com. Dornești, iar în urma verificărilor efectuate, au stabilit că în în jurul orei 08.50, persoana vătămată a auzit afară zgomote, respectiv cum cineva a bătut în ușa și geamurile locuinței. Neștiind ce se întâmplă, bărbatul  a verificat camerele de supraveghere, observând cum în curtea imobilului său de domiciliu a pătruns o persoană de sex masculin, iar din una dintre anexele locuinței a luat o scară, după care s-a îndreptat către locuință, întrând în aceasta prin ștablatul degradat ca urmare a producerii unui incendiu.

În urma măsurilor operative întreprinse bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat ca fiind un tânăr de 20 ani, din com. Marginea.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că acesta se află în stare de recidivă, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie” și reținut la data de 05.10.2019 de către Poliția mun. Suceava, față de el fiind dispusă anterior măsura controlului judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pe o perioadă de 60 zile în perioada 06.10.2019-04.12.2019.

În cauză s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a suspectului, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

S-a întocmit dosar penal privind „tentativă la infracțiunea  de furt calificat”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.