Duminică, 15 noiembrie, la orele 13:47, A. M., de 52 ani, a sesizat telefonic la Poliţia Municipiului Suceava faptul că fiul ei I.C., de 23 ani, localnic, i-a spart geamul cu o cărămidă.

Persoana vătămată a arătat că în data de 15.11.2020, în jurul orelor 13:00, în timp ce se afla la domiciliu, a venit fiul său care nu mai locuieşte cu ea şi cu care nu se înţelege, strigând-o la geam ca să coboare în faţa blocului să discute, afirmând că dacă nu coboară îi sparge geamurile. După ce mama sa a coborât în faţa blocului, acesta a început să facă scandal, spunându-i să-i dea 25% din valoarea casei, că este dreptul lui. A.M., i-a spus să-şi vadă de treabă şi să o lase în pace, iar pe parcursul discuţiei în contradictoriu, fiul a ameninţat-o. La un moment dat, văzând că nu se înţeleg, acesta a luat o cărămidă din faţa blocului şi a aruncat-o spărgând un geam de la bucătăria imobilului.

De asemenea, reclamanta arată că în data de 14 noiembrie, în intervalul orar 11:00 – 20:00, în timp ce ea era plecată de acasă, fiul său a venit şi i-a spart uşa de acces în locuinţă, sustrăgând de sub o măsuţă din dormitor produse alimentare.

Valoarea prejudiciului este estimat de persoana vătămată la suma de cca. 300 lei.

Cu ocazia cercetărilor a fost completat Formularul de Evaluare a Riscului ocazie cu care s-a constatat faptul că există risc iminent asupra vieții și integrității corporale a victimei. 

Ordinul de Protecție Provizoriu emis împreună cu documentația întocmită urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru confirmare și sesizarea Instanței de Judecată.  

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de: „ameninţare”, „distrugere” şi „furt calificat”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.