Comisarul-şef Radu Obreja, fostul şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava, cercetat pentru că ar fi vândut permise de conducere pe bani grei, a dat în judecată instituţia care îl anchetează şi cere despăgubiri de 500.000 de euro.

Comisarul-şef Radu Obreja se simte nedreptăţi de procurorii DNA pe care îi acuză că au „scăpat” în mass-media informaţii din dosare sale menite să-l descrediteze. El face referire în primul rând la interceptări, care ar fi fost prezentate de presă într-o manieră trunchiată, ceea ce a dus la distorsionarea adevărului.

Din acest motiv, Obreja a dat în judecată DNA şi cere despăgubiri de 500.000 de euro. Acţiune a fost înregistrată la Secţia Civilă a Tribunalului Suceava. Radu Obreja este anchetat în patru dosare, trei fiind trimise deja la instanţă. Ultimul a ajuns pe masa judecătorilor chiar săptămâna trecută, comisarul-şef fiind cercetat alături de alte 33 de persoane pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă, în formă continuată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.