Filme care mai de care !

Dacă săptămâna trecută nu prea am avut de unde alege, cu excepția marei deschideri a Cinema City, săptămâna aceasta se anunță cel puțin interesantă și foarte aglomerată.

Cu nouă săli de cinema în tot orașul, este imposibil să nu găsești nimic care să nu îți placă. Pe afișele de la Cinema Modern ancorează trei noi afișe care ne tentează să pășim dincolo de ușa de la intrare. De dimineață, copiii au ocazia să o urmărească pe Albinuța Maya, urmând ca la ora 14:00 să putem urmări cel mai nou film al francizei „Fast and Furious”. Acesta este ultimul film în care îl putem urmări pe Paul Walker, actor care a murit într-un accident de mașină imediat după ce s-au incheiat filmările.  De la ora 17:00 trebuie să vă luați inima în dinți dacă sunteți pregătiți pentru că rulează primul film horror de pe marele ecran sucevean – „Crimson Peak”, un horror destul de nou care spune povestea unei casei cel puțin înficoșătoare.

Celelalte opt săli de cinema din Suceava, cele da la Mall, își vor prelungi programul pentru o parte din filme. Cu proiecții pe tot parcursul zilei, veți avea de ales între comedii, drame și animații, care mai de care mai spectaculoase.

Dacă aveți copii atunci puteți să mergeți la „Hotel Transilvania” 2 în 3D, „Cuibul Dragonului”, tot în 3D și în curând și la „Goosebumps”, o poveste de groază pentru copii, care vă va face și vouă, adulților, pielea de găină.

Dacă altul este genul vostru preferat, atunci este cazul să mergeți la „Spectre” – cel mai recent film de franciza celebră și cu vechime  James Bond, cu David Craig în rolul spionului britanic. Rămânând pe tărâm britanic, nu ratați „Gangsteri de Legendă”, un film care povestește viața gemenilor londonezi care în anii 60 au condus Londra din umbră.

Dacă nu, poate „The Last Witch Hunter” va fi mai pe placul dumneavoastră sau chiar „Burnt”, pentru cei pasionați de gătit.

Trebuie doar să aveți în vedere faptul că va trebui să vă rezervați biletele, dacă vreți să beneficiați de locuri cât mai bune. De asemenea, trebuie să confirmați rezervarea prin cumpărarea biletelor înainte de ultimele 30 de minute până la începerea filmului, când rezervarea nu va mai conta, iar biletele nerevendicate vor fi vândute.

Eu am mers deja la cinema și trebuie să mărturisesc că sala a fost plină, spre marea mea bucurie, pentru că am realizat că sucevenii chiar aveau nevoie de un cinematograf.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.