Recent, la editura pariziană Verdier, a apărut ultimul volum, dedicat secolului XX, din monumentala Istorie a traducerilor în limba franceză – secolele XV – XX -ITLF, inițiată și coordonată de profesorii Yves Chevrel și Jean-Yves-Masson, de la Universitatea Sorbona, Paris IV. Este vorba de o istorie inedită în Franța și unică prin anvergura ei în Europa și, poate, și în lume.

Doar ultimul volum are aproape 2000 de pagini, 200 de colaboratori, face referire la peste șaizeci de limbi, identifică peste 3500 de autori traduși și peste 4300 de traducători, din diverse limbi în franceză. Lucrarea, esențială pentru cultura de limba franceză, are ca principal obiectiv să demonstreze rolul și contribuția traducerilor și a traducătorilor la formarea patrimoniului literar, cultural și intelectual de limbă franceză. Pariu reușit, dacă ne gândim măcar la indexul traducătorilor care cuprinde peste 7000 de nume în toate cele patru volume ale istoriei.
După cum subliniază, în Introducerea la primul volum, inițiatorii giganticului proiect, profesorii Chevrel și Masson, nu este vorba strict de patrimoniul Franței, ci de cel de limbă franceză din diverse țări și regiuni unde se vorbește sau se publică în limba franceză, altfel spus din Belgia, Canada, Rusia, România sau alte țări.

Autorii răstoarnă, astfel, o serie de clișee legate de patrimoniu și de traducere. Prin urmare, noțiunea de patrimoniu nu este atașată de o țară ci de o limbă, respectiv limba franceză, cu tușe specifice de la o zonă la alta.

In privința traducerii, aceasta nu este limitată, cum se întâmplă adesea, la traducerea literară, fiindcă lucrarea are ca obiect, în egală măsură și traducerea neliterară, de artă, cinematografică, științifică, religioasă, tehnică etc

O altă latură inovatoare a acestei istorii, devenită o referință esențială deja de la primul volum, este faptul că ea este structurată pe domenii și nu pe limbi, care se regăsesc în proporții diferite, de la un capitol la altul.

Pentru cititorul român, este gratifiant să vadă că autori de limbă română traduși în franceză, traducătorii și editorii lor sau fenomene traductive specifice spațiului cultural românesc își găsesc locul în zece capitole, într-o istorie în care alte limbi și culturi,  ca engleza și germana, apar în douăzeci de capitole, iar altele doar în trei-patru capitole. Româna are, așadar, o poziție bună alături de alte limbi europene, dar și alături de japoneză, chineză sau arabă.
Pentru cititorul sucevean, este o bucurie să constate că, dintre cei patru cercetători din România care și-au adus contribuția la aceasta titanescă istorie, trei sunt de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este vorba de conferențiar dr. Raluca Balațchi, de profesor dr. Muguraș Constantinescu și de lector dr. Cristina Drahta (Țurac). Cu pasiune și acribie, aceștia au petrecut zeci de ore în biblioteci din țară și din străinătate, au căutat cărți și documente pentru a identifica și repertoria, sintetizându-le apoi, cele mai semnificative volume de autor, antologii de gen sau tematice, ediții bilingve sau unilingve, periodice etc. care arată ca în secolul al XX-lea, mai mult ca oricând, s-a tradus din limba română în limba franceză, aceasta din urmă mlădiindu-se și îmbogățindu-se prin fructuosul dialog intercultural, care este traducerea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.