În cadrul competiției de proiecte pentru cooperarea științifică între România și Belgia, care s-a desfășurat în perioada octombrie – decembrie 2020, au fost aprobate pentru finanțare de către comisia româno-belgiană 19 proiecte, 2 dintre acestea fiind câștigate de proiectele coordonate, în România, de către prof. univ. dr. Radu VATAVU și conf. univ. dr. Aurelian ROTARU, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Primul proiect, intitulat „Algoritmi, tehnici și aplicații bazate pe tehnologii radar pentru noi tipuri de interacțiuni cu sisteme informatice” se va desfășura în cadrul Laboratorului de Mașini Inteligente și Vizualizarea Informației din cadrul Centrului integrat MANSiD al USV, sub conducerea prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu (USV) și prof. univ. dr. Jean Vanderdonckt (Université Catholique de Louvain). Proiectul se încadrează în tendințele recente în cercetarea științifică pe plan internațional, axate pe utilizarea tehnologiilor inovatoare în scopul dezvoltării de noi generații de interfețe utilizator. Printre rezultatele urmărite, se estimează noi tehnici prin care utilizatorii vor putea interacționa cu sistemele informatice folosind tehnologia radar pentru detecția și recunoașterea de comenzi naturale bazate pe mișcare și gesturi.
Cel de-al doilea proiect, intitulat „Noi materiale moleculare comutabile pentru aplicaţii cu funcţii multiple”, va fi implementat în cadrul laboratorului de Materiale Avansate Multifuncţionale al Centrului de cercetare MANSiD, coordonat de către conf. univ. dr. Aurelian Rotaru (USV), şi se va derula în colaborare cu grupul de cercetare condus de către prof. univ. dr. Yann Garcia de la Université Catholique de Louvain. Cele două grupuri de cercetare îşi propun dezvoltarea de noi materiale moleculare bistabile, care să răspundă la multipli stimuli externi (temperatură, presiune, lumină sau câmp electric), ce vor fi folosiţi în modularea proprietăţilor electronice ale acestora. Această cercetare reprezintă o miză majoră în înțelegerea mecanismelor care stau la originea caracterului bistabil și a dinamicii de comutare a acestor materiale, care pot fi exploatate în dezvoltarea unei noi generaţii de dispozitive electronice multifuncţionale.
Proiectele se vor desfășura în perioada 2021-2022.
Lasa un raspuns