Înscrierea și interviul în sesiunea de toamnă a Admiterii la USV, la programele de licență și masterat, va avea loc între 9 și 13 septembrie 2019, pentru specializările unde există probe și între 9 și 16  septembrie 2019, fără zilele de sâmbătă și duminică, pentru specializările unde nu există probe.

Potrivit reprezentanților Universității „Ștefan cel Mare”, probele vor avea loc pe 16 septembrie, iar pe 16 și 17 septembrie 2019, între orele 8-13 se vor afișa rezultatele. Pe data de 17 septembrie 2019, între orele 13-16, candidații nemulțumiți pot depune contestații, tot în aceeași zi afișându-se și rezultatele.

Înmatriculările, adică confirmarea locului prin depunerea actelor în original  inclusiv pentru români de pretutindeni se vor face între 17 și 20 septembrie, iar rezultatele vor fi publice pe 20 septembrie.

Conform calendarului de admitere pentru studiile universitare de Doctorat, înscrierile vor avea loc între 9 și 13 septembrie 2019, perioadă în care va fi susținut și examenul de competență lingvistică. Între 16 și 18 septembrie candidații vor trebui să susțină un colocviu de admitere, iar între 18 și 20 septembrie se vor putea înmatricula.

Trebuie precizat că la solicitarea Şcolilor Doctorale, în cazul în care nu se ocupă toate locurile, se poate organiza o nouă sesiune de admitere, în perioada 23 – 27  septembrie 2019, după cum urmează: înscrierile se vor putea face între 23 – 25 septembrie 2019, perioadă în care se va putea susține și examenul de competență lingvistică. Între 26 și 27 septembrie candidații vor trebui să susțină un colocviu de admitere, iar între 26 și 27 septembrie se vor putea înmatricula.

Mai multe detalii despre sesiunea de admitere din toamna acestui an găsiți aici.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.