Urăsc femeile

Urăsc femeile când se îmbată
Şi râd ca nişte verze de pe câmp,
Luând un aer poticnit şi tâmp
Şi o privire fixă-ncrucişată.

Credeţi-mă că nu sunt misogin!…
Dar simt c-ar trebui să se impuie
De către N.A.T.O., F.M.I. sau U.E.
Să nu deguste niciun strop de vin.

Se simt săracele neînţelese
De către marea masă de rataţi
Ce poartă denumirea de bărbaţi
Şi nu respectă-asemenea prinţese…

Le vezi în evoluţii desuete
Spre bahice domenii de visare
Şi râd retard din ce în ce mai tare,
Simţindu-se până-n rărunchi poete…

Te ţin de mână, chiar provocator!,
În jalnice poziţii studiate,
Cu ochi închişi pervers pe jumătate,
Cum au văzut pe la televizor.

Spun jumătăţi de frază-n reluare
Şi se-ntrerup când pufăie ţigări,
Spun bancuri vechi şi pline de măscări,
În timp ce se îndoapă cu mâncare.

Se simt un fel de guru în frumos
Şi nu acceptă vreo părere nouă,
Se duc la baie – veşnic câte două –
Unde se manifestă zgomotos…

Iar noi, bărbaţii, veseli şi nu prea,
Cumva mai înţelegători din fire,
Privim şi spunem cu compătimire:
„– Vai mama lor, habar nu au să bea!”

Mai staţi şi voi prin cârciumi şi-nvăţaţi,
Că meseria asta-i dubioasă,
Sau, şi mai bine, staţi cuminţi acasă,
Lăsaţi-i să se-mbete pe bărbaţi!

Sorin Poclitaru