Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a participat, sâmbătă, 24 februarie 2018, la Suceava, la o sesiune de consultări publice cu reprezentanţi ai autorităţilor publice şi factori interesaţi din domeniul privat, cu responsabilităţi în domeniul gestionării fondului forestier, în vederea evaluării problemelor din domeniu.

La această întâlnire a fost prezent și primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi, care i-a prezentat ministrului situația juridică a canalului betonat „Ascunsul”. De ani de zile, reprezentanții admnistrației publice locale nu pot interveni la acest obiectiv, deoarece acesta se află în admnistrarea Regiei Naționale a Pădurilor.

După ce a luat la cunoștință situația prezentată de primarul Iliesi, ministrul Deneș a hotărât ca la finalul ședinței să se deplaseze personal la Moldovița.

Atât primarul comunei, cât și viceprimarul de aici, Romeo Cocerhan, i-au transmis de la fața locului cât este de important pentru comunitatea din Moldovița, ca această problemă să își găsească rezolvarea.

„În momentul de față canalul betonat „Ascunsul” este în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor, iar noi, în decursul a mai multor ani, am trimis solicitări de trecere din administrarea Regiei Nationale a Pădurilor, în administrarea Consiliului Local al comunei Moldovița, pentru a putea accesa fonduri europene sau guvernamentale pentru reabilitare, deoarece prezintă un mare pericol în caz de inundații. Domnul ministru Ioan Deneș ne-a promis că ne va ajuta cât de repede posibil, prin emiterea unei Hotărâri de Guvern, deoarece numai printr-o Hotărâre de Guvern acest canal poate fi trecut în administrarea Consiliului Local al comunei Moldovița”, au transmis reprezentanții Primăriei Moldovița.

În cadrul dezbaterilor la care a participat și primarul comunei Moldovița, ministrul Apelor şi Pădurilor a declarat: Suntem aici să identificăm, împreună, problemele cu care se confruntă acest sector strategic al României. Şi nu sunt puţine. De aceea, voi depune toate eforturile ca procesul consultativ, cu toţi factorii responsabili, să se desfăşoare cât mai rapid cu putinţă, eficient, pentru a veni cu soluţii reale, fundamentate, care să poată fi asumate şi să întrunească un consens cât mai larg”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*