Un mopedist a fost urmărit de poliţiştii din Vama după ce a refuzat să oprească la semnalele acestora, deoarece era băut şi nici nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie.

Sâmbătă, în jurul orei 15.00, un echipaj de poliție aflat pe DN 17, în localitatea Vama, a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un moped al cărui conducător nu a oprit. S-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalul luminos, acustic și portavoce în funcțiune, fiind oprit pe o stradă din localitate.

Conducătorul mopedului a fost identificat ca fiind un bărbat de 37 ani, din comuna Vatra Moldoviței, iar ca pasager se afla soția acestuia, care a declarat polițiștilor faptul că soțul său nu a oprit deoarece a consumat băuturi alcoolice și nu posedă permis de conducere.

În prezența unor martori, s-a solicitat conducătorului mopedului să fie testat cu aparatul etilotest, el refuzând acest lucru, declarând verbal că a consumat băuturi alcoolice şi refuză să fie testat sau să i se recolteze mostre de sânge pentru alcoolemie.

„Fiind verificat în baza de date s-a constatat că bărbatul nu figurează cu permis de conducere pentru nici0 categorie de autovehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.